Reverie...
Caut primăvara...Caut copilăria pierdută...Caut o comoară ce nu se poate cumpăra cu bani,ci numai cu lacrimi şi cu multă...multă imaginaţie...Caut totul şi nimic,numai cu o vioară în mână...
Intru în ţinutul Toamnei.Păşesc uşor pe covorul de frunze moarte,amintdu-mi ce spunea odată Mozart:"Nu sunt artist:nu ştiu să aşez frunzele astfel încât să producă lumini şi umbre;nu sunt poet:nu ştiu să redau frumuseţea toamnei numai prin cuvinte...sunt doar muzician.".Ocolesc cu grijă copacii cu note muzicale.
Cu cât înaintez mai mult,văd copaci imenşi din corzi de viori,flori din aripi de fluturi şi...îngeri!!!Copii palizi cu aripi de argint care se zbat în universul creaţiei,încercând să armonizeze orchestre cereşti.
Deschid uşa de cristal a casei din mijlocul pădurii...Abia mai pot respira...O făptură înaltă,cu bucle arămii încadrându-i faţa,purtând o rochie din miliarde de aripi gingaşe ale fluturilor regali.Se apropie de mine şi îmi şopteşte ceva.
Lacrimi fierbinţi încep să-mi curgă pe obraji.Vioara Stradivarius a bunicii îmi cade,spărgându-se într-un milion de bucăţi.Genunchii îmi cedează.Zac şi eu,cu inima frântă,lângă vioara sfărâmată.
"Trebuie să-mi continui călătoria!"îmi spun,ridicând arcuşul,singurul lucru care-mi mai aminteşte de viaţă,de lume,de ce eram şi de ceea ce nu mai sunt...
-Arianne!Arianne!Hai,mai e puţin şi începe!aud glasul mamei.Fug până la şcoală şi citesc subiectele olimpiadei...
Caut primăvara...Caut copilăria pierdută...Caut o comoară ce nu se poate cumpăra cu bani,ci numai cu lacrimi şi cu multă...multă imaginaţie...Caut totul şi nimic,numai cu o vioară în mână...
